Cum se prepară storceagul, ciorba ucrainenilor din Sfântu Gheorghe. Ce peşte nu trebuie pus niciodată în ea

1 shutterstock 1700016025 jpg jpeg

Unul dintre cele mai savuroase preparate este storceagul, un hibrid între ciorbă şi supă, o mâncare a ucrainenilor din Sfântu Gheorghe. O veţi întâlni în multe cherhanele, în diverse variante, dar loclnicii spun că în reţeta originală nu ai voie să foloseşti decât anumiţi peşti.

Storceagul, o combinaţie între bucătăria ucraineană şi cea românească, este un preparat relativ tânăr şi cu greu s-ar putea numi tradiţional. Mai degrabă local, căci s-a „născut“ la Sfântu Gheorghe, în perioada de după cel de-al doilea Război Mondial. Din sărăcie şi nevoie.

În anii de după război, comuniştii controlau toate resursele, astfel că ţăranii, producătorii, pescarii nu erau stăpânii propriilor gospodării, a propriei munci. Pescarii erau obligaţi să livreze cherhanalelor aproape toată captura zilei, toţi peştii mari şi frumoşi şi puteau păstra doar resturile. 

Printre acestea, mici sturioni numiţi în limba ucraineană „starceak“. Aceşti mici sturioni erau folosiţi pentru principala masă pescarilor ucraineni şi a familiilor lor, după o zi de muncă. 

Ei fierbeau peştii într-o oală mare  sau chiar într-un cazan (depinde câte guri erau de hrănit), împreună cu câteva legume de prin curte – ceapă, morcovi, cartofi  - şi o „dregeau“ cu zer. 

Astăzi, storceagul e adaptat vremurilor, iar micii sturioni au fost înlocuit cu bucăţi bune şi mari de sturion: morun, cegă, nisetru. Lipovenii spun că este obligatoriu ca în storceag să fi folosiţi doar sturioni, orice alt peşte – somn, crap, ştiucă îl transfomă într-o banală ciorbă. Totodată, zerul a fost înlocuit cu smântână

Iată cum se prepară storceagul din Sfântu Gheorghe

Ingrediente

1 cap sturion (cegă, nisetru, păstrugă, morun) 4 rondele sturion (600 g) 2 cepe 2 morcovi 2-3 cartofi 300 ml smântână de gătit (20% grăsime) 2 gălbenuşuri mărar

Speli foarte bine capul de peşte şi îl pui la fiert în apă cât să-l acopere. Îndepărtezi spuma, iar după ce clocoteşte îl mai laşi 10-15 minute. 

Între timp speli rondelele de sturion, le tai în bucăţi potrivite şi le sărezi.

Cureţi legumele,mărunţeşti cepele şi morcovii, tai cuburi cartofi.

Pui peştele şi legumele în oală şi le mai fierbi până ce sunt gata, aproximativ 15 minute. 

Între timp, amesteci gălbenuşurile cu smântâna de gătit. Torni un polonic de zeamă, amestecând energic, apoi răstorni acest amestec în ciorbă şi opreşti focul. Dacă e nevoie, mai pui sare.

Serveşti ciorba fierbinte, cu mărar proaspăt tocat.

FOTO: Shutterstock



Recente

Cosulete cu ceapa caramelizata  Sursa foto shutterstock 599558792 jpg
Galuste cu branza de vaci  Sursa foto shutterstock 2247442923 jpg
clickpentrufemei ro andrzej gdula 2nHFQ1HLxqE unsplash jpg
Miniplacinte cu pui si ciuperci  Sursa foto shutterstock 2254508687 jpg
Poza de cover  Erori comune in utilizarea aparatelor de aer conditionat si cum sa le eviti Afla chiar acum Locuinta, living, TV, aparate de aer conditionat, mobilier, corpuri de iluminat, decoratiuni jpg
Smoothie mure  Sursa foto shutterstock 275666156 jpg
ClickPentruFemei jpg
Pachetele cu spanac si branza  Sursa foto shutterstock 1182841429 jpg
closeup woman pours water into glass cafe jpg
toa heftiba EXW dw buoU unsplash jpg
Cheesecake de afine  Sursa foto shutterstock 431627977 jpg
Rulada dovlecei  Sursa foto shutterstock 2336579587 jpg
oameni  foto   Profimedia jpg
Cum alegi tipul de pământ potrivit pentru plantele la ghiveci jpg
clickpentrufemei ro stones and bones m V2NzIgt7s unsplash jpg
la piscină jpeg
Inghetata de capsuni  SUrsa foto shutterstock 1919291447 jpg
Top 4 costume de baie pentru barbati in tendinte vara aceasta jpg
Trandafiri din dovlecei  Sursa foto shutterstock 340724174 jpg
sport  foto   Profimedia jpg